Post Widget 1

Heath Tips

  • In enim justo, rhoncus ut, imperdiet a
  • Fringilla vel, aliquet nec, vulputateDonec pede justo,  eget, arcu. In enim justo, rhoncus ut, imperdiet a, venenatis vitae, justo.Nullam dictum felis eu pede mollis pretium.

Post Widget 2

Ada Milea, Dorina Chiriac și Bobo Burlăcianu în concert la Sibiu

Ada Milea, Dorina Chiriac și Bobo Burlăcianu în concert la Sibiu

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă o serie de două concerte cu Ada Milea și prietenii săi, Dorina Chiriac și Bobo Burlăcianu. Cele două concerte vor avea loc duminică, 24 ianuarie și, respectiv, duminică, 31 ianuarie, de la orele 18:00.

 

„Concert cu bucăți din concerte” este un spectacol eveniment ce îi aduce în fața publicului, duminică, 24 ianuarie, de la ora 18:00, pe Ada Milea și Bobo Burlăcianu de la trupa „Fără Zahăr”. Programul pe care îl vor prezenta conține „cântece de iarnă” de pe cel mai nou CD al artiștilor, dar și adaptări ale unor piese muzicale din spectacole de teatru la care au contribuit sau fragmente din albumele „Quijote”, „Nasul” și „Alcool”. Concertul este recomandat celor cu vârsta peste 12 ani și are o durată de aproximativ 1h15min

 

„Apolodor”, cel de-al doilea concert al Adei Milea la Sibiu ne invită să descoperim un fel de hartă muzicală a călătoriilor pinguinului inventat de Gellu Naum, un pinguin trist, suferind de dor, căruia Ada Milea îi dă consistență într-un spectacol comic și muzical, cu jucării, alături de una dintre cele mai simpatice actrițe din România, Dorina Chiriac. Evenimentul va avea loc duminică, 31 ianuarie, de la ora 18:00. Concertul are o durată de aproximativ 40 de minute și este recomandat tuturor categoriilor de vârstă (3+).

 

Cele două concerte fac parte din campania de comunicare a proiectului „Cel mai mare Gulliver”, un spectacol după Gelu Naum, pe muzica Adei Milea, în regia lui Alexandru Dabija. „E o întâmplare fericită să îi avem alături pe unii dintre cei mai iubiți creatori de muzică și teatru din România. Proiectul e în lucru încă din primăvara anului trecut și va fi prezentat publicului în prima parte a lunii martie din acest an.”, a declarat Adrian Tibu, managerul teatrului.

 

Accesul publicului la concert se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediu teatrului din strada Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00. Biletele pot fi achiziționate și online prin eventim.ro. Prețul unui bilet este de 14 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.

SibiuOnline.com

De 19 ani servicii IT de calitate pentru Sibieni!

Related Posts

Read also x