REGIA: Anca Bradu

SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă

COREGRAFIA: Fatma Mohamed

COORDONARE MUZICALĂ: Ovidiu Iloc

CONCEPT VIDEO: Ionuț Gavrilâ

ÎN DISTRIBUȚIE: Diana Fufezan, Adrian Neacșu, Cătălin Pătru, Oana Marin, Florin Coșuleț, Codruța Vasiu, Iustinian Turcu, Ștefan Tunsoiu, Ali Deac, Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Vlad Robaș, Pali Vecsei

DURATA APROXIMATIVĂ: 1H 45MIN

Importanța uriașă a lui Brecht în cultura teatrală contemporană e legată de conceptul teatrului epic. Această sintagmă nu aparține numai literaturii ci transmite aspirația creatorului de teatru german de a reconfigura o artă de sinteză prin îmbinarea tuturor genurilor literare, cu jocul actorilor ce se dedublează între personaj si narator, cu expresivitatea abstractă a mijloacelor scenografice care sugerează și nu descriu, cu expresivitatea muzicală a songurilor menite să aprofundeze poetic sensul episoadelor narative ce le preced. Așadar, la vremea la care Brecht configura această estetică, mult influențată de teatrul popular, spectacolul de teatru modern câștiga pentru totdeauna o convingătoare complexitate și forță expresivă.

„Omul cel bun din Sîciuan” este unul din textele brechtiene cele mai consacrate și reprezintă o sinteză a tuturor principiilor sale artistice și mai ales morale. Într-o lume devastată de sărăcie, corupție, vulgaritate si sălbăticie, o prostituată e aleasă de cei trei zei călători porniți în căutarea binelui regenerator, să reabiliteze lumea. Aventura inconștientă a personajului feminin ȘenDe constituie fundalul demonstrației brechtiene potrivit căreia ființa umană trebuie să fie capabilă să găsească o cale pentru împlinirea idealurilor de bine și adevăr. Ea trebuie să se lase nealterată de pragurile vieții cotidiene, cât de mizeră ar fi aceasta, pentru regăsirea bunătății sale originare.

Brecht atacă cu dramatism problema destinului ființei umane obligată să trăiască într-o societate rapace și coruptă, în care tabla marilor valori a fost spartă demult. Omul lui Brecht nu este o abstracțiune, fie el bun sau rău. El expune tragedia omului bun nimicit în intențiile sale de o societate rea. Conflictul acestei piese, impregnată de o vibrantă poezie rămâne mereu deschis, iar spectatorii sunt chemați să-și desprindă propria morală. Piesa cu final deschis rămâne astfel o apologie a binelui, o lecție de conștiință tulburătoare prin simplitate și emoție. Brecht spunea într-o scriere de-a sa că și-a dorit să formeze o conștiință nouă, capabilă „s-o distrugă pe cea falsă și s-o instaureze pe cea adevărată”. De aceea a confruntat prin teatrul său oamenii cu ei înșiși. Cu cât mai simplu a făcut asta, cu atât mai bine și mai profund. De aceea parabola și alegoria au rămas formele sale proprii. Așadar, „Omul cel bun din Sîciuan” este o parabolă a binelui într-o lume otrăvită de rău.