Post Widget 1

Heath Tips

  • In enim justo, rhoncus ut, imperdiet a
  • Fringilla vel, aliquet nec, vulputateDonec pede justo,  eget, arcu. In enim justo, rhoncus ut, imperdiet a, venenatis vitae, justo.Nullam dictum felis eu pede mollis pretium.

Post Widget 2

Targul de Pasti la final

Targul de Pasti la final

Timp de 12 zile, cei care au venit în Piața Mare au putut vizita cele 45 de căsuțe, atelierele creative, țarcul de iepurași și micul parc de distracții pentru copii, care au alcătuit Târgul de Paști din Sibiu 2014. Aflat la a 5-a ediție, evenimentul s-a bucurat încă o dată de un număr mare de vizitatori, atât din rândul sibienilor, cât și al turiștilor, care au găsit diverse lucruri pe placul lor. Cei mici s-au bucurat să vadă familia de iepurași, să învețe să încondeieze ouă sau să se dea pe carusel. „Am văzut iepurașii, mi-au plăcut mult, m-am dat pe carusel. Mi-ar plăcea să fie și cai din aceia mai mari și roată din aia mare”, spune Maria, o fetiță tare încântată de caruselul din Piața Mare. Și expozanții au fost mulțumiți, declarând că ediția a fost un succes. „Ideea unui Târg de Paști în centrul unui oraș e o idee excelentă. Sunt mult mai multe variante pentru oameni în a-și căuta cadouri de Paști. E prima dată când participăm la Târgul din Sibiu și a mers foarte bine. Probabil mergea și mai bine dacă ne ajuta vremea. O să venim cu siguranță și la edițiile viitoare”, spun reprezentanții Florăriei Autographe care au avut în cadrul Târgului de Paști Căsuța cu Flori. Cadourile au fost ținta principală a vizitatorilor Târgului de Paști din acest an. „M-am plimbat pe la aproape toate căsuțele și mi se pare foarte frumos, ceva special, foarte deosebit. Am văzut foarte multe posibile cadouri, mi-au plăcut tare săculețele acestea, făcute de mână și umplute cu lavandă. E un loc foarte bun în care să îți poți cumpăra cadourile pentru Paști”, spune unul din vizitatorii Târgului.

 

„Ne-am fi dorit o vreme puțin mai bună, însă trecând peste acest impediment, Târgul de Paști din acest an a fost foarte reușit. Ne dorim ca pe viitor să transformăm Târgul într-o destinație turistică de sine stătătoare, ca turiștii și în același timp și sibienii, să găsească în centrul orașului un loc în care să se poată bucura pe deplin de cea mai importantă sărbătoare”, spune Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul evenimentului.

 

Târgul de Paști din Sibiu este un eveniment inițiat de Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei la București, după modelul evenimentelor austriece asemănătoare. Organizat pentru prima dată în 2010, este organizat anul acesta de Asociația Events for Tourism în parteneriat cu A1 Events. Evenimentul este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. Mai multe informații pe site-ul www.targuldepasti.ro sau pe pagina de Facebook www.facebook.com/targuldepasti

 

Persoană de contact pentru presă:
Andrei Drăgan Răduleț
0741617924
andrei@tlg.ro

SibiuOnline.com

De 19 ani servicii IT de calitate pentru Sibieni!

Related Posts

Read also x