Teatrul GONG la Carnavalul Internațional al Copiilor de la Veneția

Teatrul GONG la cea de-a V-a ediție a Carnavalului Internațional al Copiilor de la Veneția

– Sarea-n bucate –

 

 

Teatrul pentru Copii și Tineret “Gong” din Sibiu a fost invitat de către Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, pentru a participa, la cea de-a 5-a ediție a Carnavalului Internațional al Copiilor, eveniment organizat de Fundația Bienale de la Veneția, cu o serie de reprezentații scenice ale basmului românesc intitulat „Sarea-n bucate/ Miele, zucchero e sale”. Acestea sunt dedicate tinerilor și copiilor și se vor desfășura, într-un decor special amenajat, în perioada 21 februarie – 1 martie 2014, în Pavilionul Expozițiilor din aria „Giardini della Biennale”.

 

Inspirându-se din basmul omonim, spectacolul “Sarea-n bucate” este adresat tuturor, dar mai ales copiilor, care vor învăța să aprecieze mai mult valorile morale și sentimentele umane: cinstea, sinceritatea, hărnicia și cumințenia.

 

Participarea Teatrului pentru Copii și Tineret “Gong” Sibiu la acest eveniment va fi completată de o serie de ateliere de creație dedicate școlilor și familiilor intitulate “Micii păpușari în lumea lui Oz” . Participanții vor primi elemente stilizate care se vor transforma, după imaginația și creativitatea fiecăruia, în păpuși și marionete ce vor putea să fie luate acasă sau expuse la fața locului.

Astfel, reprezentanțiile vor fi după următorul program:

  • Spectacole desfășurate pe scena centrală a Pavilionului Expozițiilor în zilele de:  duminică, 23 februarie, ora 11.00; luni, 24 februarie, ora 15.00; marți, 25 februarie, ora 15.00; miercuri, 26 februarie, ora 15.00;

  • Ateliere de creație desfășurate în sala dedicată României, dedicate familiilor: duminică, 23 februarie, ora 16.00; dedicate grupurilor școlare: luni, 24 februarie, ora 10.00; marți, 25 februarie, ora 10.00; miercuri, 26 februarie, ora 10.00; vineri, 28 februarie, ora 10.00.

 

Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, alături de Teatrul pentru Copii și Tineret “Gong” din Sibiu, cu sprijinul Institutului Cultural Român din București.

 

Pentru alte detalii despre participarea Teatrului pentru Copii și Tineret “Gong” Sibiu la Carnavalul Internațional al Copiilor din 2014, puteţi să accesați:

http://www.labiennale.org/it/biennale/carnevale/

2014-02-gong-fest-venetia

About the Author

SibiuOnline.com
De 16 ani servicii IT de calitate pentru Sibieni!