Post Widget 1

Heath Tips

  • In enim justo, rhoncus ut, imperdiet a
  • Fringilla vel, aliquet nec, vulputateDonec pede justo,  eget, arcu. In enim justo, rhoncus ut, imperdiet a, venenatis vitae, justo.Nullam dictum felis eu pede mollis pretium.

Post Widget 2

Arini Fest Cinema

Arini Fest Cinema

Cea de-a doua ediție Arini Fest Cinema se pregătește de START. În perioada 7-9 august, în parcul Sub Arini din Sibiu, publicul este invitat la o serie de evenimente și activități creative și reacreative în mijlocul naturii. Proiecții de filme în aer liber, sesiuni de muzică live sustinute de DJ CampSauvage, jocuri, ateliere de face-painting și pictură organizate de Magic Hands, fac parte din programul Arini Fest Cinema din acest an. Publicul este încurajat să organizeze și sesiuni de picnic în spațiile care permit amplasarea de pături, scaune, etc.

 

Una dintre misiunile Arini Fest Cinema este de a promova, în fiecare an, un nume important al cinematografiei internaționale. Dacă prima ediție Arini Fest Cinema a adus în atenția publicului filme reprezentative semnate de Woody Allen, anul acesta, sibienii sunt invitați să pătrundă în fascinanta lume a lui Wes Anderson: The Grand Hotel Budapest (vineri, ora 22:00), Fantastic Mr. Fox (sâmbătă, ora 22:00) și Moonrise Kingdom (duminică, ora 22:00).

 

Regizor, producător și scenarist, Wes Anderson a regizat până în prezent 15 filme de lung și scurt metraj, fiind nominalizat la 6 Premii Oscar și fiind recompensat cu 85 de trofee, printre care și Bafta pentru cel mai original scenariu (The Grand Hotel Budapest). Se implică în toate aspectele producţiei filmelor sale. Acestea au o abordare estetică sub un numitor comun, fiind folosite culori primare şi o tehnică a imaginii caracteristică.

 

Nominalizat la Premiile Oscar, BAFTA, Globurile de Aur şi câştigător la Annecy, Fantastic Mr. Fox aduce laolaltă vocile unor super-vedete de la Hollywood precum George Clooney, Meryl Streep, Jason Schwartzman sau Bill Murray într-o parabolă plină de umor şi de ironie. Dl. si dna. Fox trăiesc într-o casă liniştită, cu fiul lor Ash şi nepotul Kristofferson. După doisprezece ani de viaţa tihnită, existenţa lor

 

bucolică devine prea apăsătoare pentru instinctul de animal sălbatic al dlui Fox. Curând el revine la vechiul obicei, acela de a fura găini.

 

Moonrise Kingdom este un alt titlu care s-a bucurat de un succes răsunător în fața criticii și publicului deopotrivă. Având încasări locale de peste 50 de milioane de dolari, filmul a intrat într-un top al celor mai bune filme din toate timpurile, alcătuit de Empire.

 

Avându-I în distribuție pe Ralph Fiennes, Jude Law, F. Murray Abraham, și Saoirse Ronan, The Grand Hotel Budapest, cel mai recent film al lui Anderson, a fost recompensat cu 4 trofee Oscar, (fiind nominalizat la 9 categorii) și un Glob de Aur. Filmul descrie aventurile lui Gustave H (Ralph Fiennes), un legendar portar la un mare hotel european din perioada interbelică, şi ale lui Zero Moustafa, hamalul hotelului, care devine cel mai bun prieten al său. Povestea include un furt de proporţii şi recuperarea unei picturi renascentiste, dar şi lupta pentru o avere de familie, totul pe fundalul schimbărilor bruşte şi dramatice ce afectează viaţa pe continent.

 

Arini Fest Cinema este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu și organizată de Cameleon PR&Events și Grey Projects.

 

Parteneri: Casa de Cultura a Municipiului Sibiu, Ibis Hotel

 

Parteneri media: Magic FM, Zile si Nopti, TV Eveniment, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Stiri de Sibiu, Sibiu.ro, Sibiu News, inoras.ro, Orasul Meu, Sibiu online.com, Hermannstadter Zeitung

SibiuOnline.com

De 19 ani servicii IT de calitate pentru Sibieni!

Related Posts

Read also x