Loading Map....
Biserica Creștină „Emanuel” din Sibiu în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și postul de radio Vocea Evangheliei, organizeză evenimentul cultural – religios „IUBIRE, IERTARE, SPERANŢĂ”.
Aflată la a treia ediție, manifestarea se va desfășura în zilele de joi și vineri, 27 respectiv 28 august 2015, în cartierul Cireșica din Sibiu, între orele 18:30 – 20:30. Cu acest prilej va fi montat un cort de mare capacitate.
Vor avea loc activităţi recreativ-educative pentru toate vârstele, programe speciale pentru copii, promovarea lecturării Sfintei Scripturi şi concerte de muzică creştină. Pe lângă acestea vor fi desfășurate activități de voluntariat şi implicare civică, consultaţii medicale primare gratuite – măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei.
Un număr important de voluntari va derula o amplă campanie de igienizare a cartierului Cireșica din Sibiu.
Joi, 27 august, mesajul biblic va fi rostit de pastorul Ioan Brie, iar cântarea de laudă va fi interpretată de Florina și Alin Jivan, unul dintre cei mai buni gimnaști al lotului național .
Vineri, 28 august, pastorul Florin Ianovici va aduce Cuvântul lui Dumnezeu în fața publicului prezent. Va susține partea muzicală grupul Elim Harmony.