Roşia Montană vine la Sibiu!
Joi, 6 februarie 2014, în zeci de orașe din țară și străinătate, sărbătorim Ziua Roșiei Montane !
În data de 6 februarie 2014 se împlinesc 1883 de ani de la prima atestare documentară a Roşiei Montane.
Sibiul a răspuns prezent şi va căuta ca în această zi să aducă o parte din Roşia Montană în burgul nostru. Ne vor găzdui: Casa Teutsch, Cafeneaua artiştilor – Art Café şi Librăria Humanitas, cărora le mulțumim – vezi programul pentru fiecare mai jos.
Ziua Roșiei Montane este un eveniment care promovează patrimoniul cultural și natural al Roșiei Montane și care își propune să accentueze importanța și necesitatea conservării și punerii în valoare a acestui patrimoniu de o valoare excepțională. Totodată, evenimentul aduce în dezbatere riscurile la care este supusă zona Roșiei Montane, prin propunerea de proiect minier aurifer în carieră deschisă a companiei Roșia Montană Gold Corporation.
La Sibiu vom avea parte de expoziţii de artă protestatară sub semnătura lui Dan Perjovschi, proiecţii foto/video şi dezbateri pe temă. Nici cei mici nu au fost uitați: vom organiza un atelier de creație pentru copii, iar desenele făcute de ei vor decora sălile evenimentelor.
Vă aşteptăm cu drag!
Acest eveniment este realizat în exclusivitate pe bază de voluntariat. Intrarea este liberă.
***
Locaţii:
* Casa Teutsch (Erasmus librărie-cafenea) – program de la 13:30 – 19:00, adresa: Str. Mitropoliei, nr. 30
https://www.facebook.com/TeutschHaus
https://www.facebook.com/Buechercafe
* Cafeneaua artiştilor – Art Cafe – program de la 19:00 – 22:00 aprox. (depinde de noi / open end), adresa: Piaţa Mare, nr. 16
https://www.facebook.com/cafeneaua.artcafe
* Librăria Humanitas – proiecţii video 20:00 – 21:30, adresa: Str. Nicolae Bălcescu, nr. 16
https://www.facebook.com/librariahumanitas.constantinnoica
Activități:
– proiecţii foto şi video
– discuţii pe temă
– moment muzical folcloric
– teatru pe temă (monolog)
– expoziţie artă protestatară (desene Dan Perjovschi)
– atelier de creaţie pentru părinţi şi copii (desen, colorat, modelat, face-painting)
– tombolă (preţ bilet modic, toate biletele vor fi câştigătoare)
Program:
CASA TEUTSCH (Erasmus librărie-cafenea)
13:30 – Atelier de creaţie pentru copii şi părinţi (desen, colorat, modelat, face painting)
14:00 – 14:30 – Prezentare eveniment, întâmpinarea oaspeţilor (vă întâmpinăm cu ceai, cafea, brioşe făcute în casă)
14:30 – 15:10 – Proiecţie scurt metraje [România-Geamăna (3′); #Roşia (3′); Mesaj global pentru Roşia Montană (3′); Patrimoniul Roşiei Montate (24′)]
15:20 – 16:00 – Moment muzical folcloric susţinut de Doru Paul Niţescu şi Ştefan Vaida
16:00 – 17:30 – Proiecţie film documentar – “Roşia Montană, un loc la marginea prăpastiei”
17:30 – 17:35 – Proiecţie scurt metraj – “Roşia Montană există datorită vouă”
17:40 – Discuţii pe temă / invitat Doru Apostol / încheiere
ART CAFÉ
19:00 – 19:15 – Prezentare eveniment şi proiecţie scurt metraj – “Mesaj global pentru Roşia Montană”
19:15 – 19:45 – Proiecţie scurt metraj – “Patrimoniul Roşiei Montane”
20:00 – 20:30 – Piesă de teatru (monolog) – “Prâslea cel voinic şi roşiile de aur” – Alexandru Arion
20:30 – 20:35 – Proiecţie scurt metraj – “Roşia Montană există datorită vouă”
20:35 – 21:50 – Proiecție film documentar – “Roşia Montană – Noul Eldorado”
Open end – Proiecţie film nr.2 (la cerere) / Discuţii pe temă
LIBRĂRIA HUMANITAS
20:00 – 20:15 – Prezentare eveniment şi proiecţie scurt metraj – “Mesaj global pentru Roşia Montană”
20:15 – 21:20 – Proiecție film documentar – “Choropampa – Preţul Aurului”
21:20 – 21:30 – Proiecţie scurt metraj – “Roşia Montană există datorită vouă”
***
Ziua Roşiei Montane este un eveniment apolitic, în cadrul căruia nu dorim afişarea de simboluri politice de orice fel, prezența personalităților politice, partizanatul ideologic sau politic.
Anul acesta, Ziua Roșiei Montane va avea loc în peste 20 de orașe. Urmărește-le pe:
site: www.ziuarosieimontane.ro
Facebook: www.facebook.com/rosia.montana.in.unesco