
În perioada 27 iulie – 1 august 2016, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte cea de a XXI-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Evenimentul este organizat de Complexul Naţional Muzeal ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu.
Proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Ediţia din acest an reuneşte 220 de participanţi, din toate judeţele ţării, dar şi din străinătate, respectiv Republica Populară Chineză, Republica Bulgaria şi Republica Moldova.
Micii meşteşugari se vor întrece în ţesut, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, podoabe, păpuşi în port popular, sculptură în lemn şi în câte şi mai câte!
Dacă îi vei vedea, vei şti că tradiţiile merg mai departe!