de Stanislav Cotton

REGIA:Veronica și Cătălin Pătru; TRADUCEREA: Diana Nechit; VIDEO: Radu Nechit; LUMINI: Dorin Părău; SUNET: Eliza Ceprăzaru; DISTRIBUȚIA: Andra Chelcea, Rada Constantinov, Ioana Cosma, Valeriu Iarca, Oana Marin, Gabriela Pârlițeanu, Vladimir Petre, Fabiola Petri, Tudor Răileanu, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Claudiu Urse și copilul Vladimir Nechit

durata aproximativă: 1h 0min

Pierderea tuturor drepturilor civice și umane. Bătăi în uși și în geamuri, noaptea. Bagaje strânse la repezeală, abuzuri fizice, amenințări cu moartea, împușcături. O lungă călătorie cu trenul, înspre un necunoscut care înspăimântă. Copii care se sfârșesc, striviți sub alte trupuri, în vagoane de marfă. Copii care sunt smulși, în înghesuială, de lângă părinții lor, pentru a nu mai fi găsiți niciodată. În final, realitatea sfâșietoare a lagărului, lipsurile zilnice, cu micile victorii, cu momentele în care poți să prinzi și să mănânci un gândac, care conține multe proteine. Camera de gazare și crematoriul te pot elibera de acest iad construit de oameni, pentru oameni.

Corul negru surprinde traseul unui grup de evrei, plecând de la un moment esențial al destinului lor: o nuntă, trecând prin panica din noaptea când sunt goniți din case, prin calvarul lungii călătorii cu trenul și prin iadul lagărului de muncă. Coborârea în infern capătă dimensiuni universale și se face sub semnul teribilei dorințe de a nu fi văzut, de a trece neobservat. „Muncesc, tac, sunt invizibil…” devine un slogan al celei mai de jos trepte a durerii și a fricii. Contextul relativ comod al vieții cotidiene și societatea globală a începutului de secol XXI, în care, aparent, asemenea monstruozități nu se mai pot repeta într-o lume civilizată, fac ca spectacolul să devină un apel la neuitare, la emoție și la pioșenie.

Manager proiect: Ion M. Tomuș

SURSA: tnrs.ro